EN
despre noi | contact
ITC - Institutul pentru Tehnică de Calcul S.A.

ITC reprezintă România la nivel european

20 April 2010

ITC reprezintă România în Comitetul de Management al acţiunii „Real-Time Monitoring, Surveillance and Control of Road Networks under Adverse Weather Conditions” al programului cadru interguvernamental de cooperare europeană în ştiinţă şi tehnologie pe domeniul transportului şi dezvoltării urbane, COST TU 0702. Acest program cadru permite coordonarea la nivel naţional a proiectelor de cercetare finanţate de Uniunea Europeană pe domeniu.

Reprezentantul României în Comitetul de Management al acţiunii programului cadru interguvernamental COST TU 0702 este Liviu Jalbă, directorul general ITC. „Prin prisma proiectelor de cercetare inovative care au ca temă principală sistemele de transport şi dezvoltare urbană suntem interesaţi să fim la curent cu cele mai noi tendinţe şi politici strategice atât la nivel european, cât şi mondial. Pe de altă parte, ITC a acumulat de-a lungul timpului experienţa aplicată pentru a reprezenta România şi a avea un cuvânt de spus în domeniul sistemelor de transport şi dezvoltării acestora”, a declarat Liviu Jalbă.

COST contribuie la reducerea fragmentării investiţiilor europene în cercetare şi deschiderea ariei de cercetare europeană pentru cooperare la nivel mondial. Domeniul de referinţă transport şi dezvoltare urbană vizează încurajarea activităţilor internaţionale de cercetare prin reţele de oameni de ştiinţă şi experţi care se ocupă de sistemele de transport şi infrastructură, utilizarea şi dezvoltarea zonelor urbane, arhitectură şi proiectare, precum şi problematica ingineriei civile. Acest domeniu este, prin definiţie, trans-sectorial şi multidisciplinar, implicând o gamă largă de expertiză ştiinţifică din domeniul transportului şi planificării utilizării terenului, proiectare şi activităţi de management cu accent special pe interdependenţele între politicile relevante, precum şi cu privire la aspecte legate de dezvoltarea durabilă.

În total există 36 ţări care au aderat la COST, 35 fiind state membre şi un stat cooperant, Israel. COST a semnat, de asemenea, acorduri de reciprocitate cu Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud, respectiv oamenii de ştiinţă europeni pot colabora cu alţi cercetători din aceste regiuni în vederea extinderii colaborării internaţionale.

ITC a dezvoltat o serie de proiecte inovative în domeniul transportului, atât cel rutier, cât şi cel feroviar. Pentru mai multe informaţii vizitaţi: www.itc.ro/transport




Termeni si conditii - Politica de confidentialitate | Politica cookies