EN
despre noi | contact
ITC - Institutul pentru Tehnică de Calcul S.A.

Nokia după patru ani

Postat de Mircea Vuici în 8 November 2011

Mărturisesc că ştirea de acum o lună privind decizia Nokia de a închide fabrica m-a luat prin surprindere şi pe mine. Nu mă aşteptam la aşa ceva mai devreme de un an, mai ales că negocierile din Vietnam unde ar trebui să se construiască noua fabrică avansează foarte încet.  Se pare însă că declinul companiei finlandeze este mult mai rapid. Aşa cum spune chiar Stephen Elop, noul CEO, "Nokia este ca un muncitor pe o platformă petrolieră incendiată. Nu are altă soluţie decât să sară în apă”.

Mi-am amintit apoi că, acum patru ani, în ianuarie 2008, când se inaugura oficial fabrica am scris pentru “Financiarul” un articol-opinie intitulat “Cât timp va sta Nokia în România?”. L-am recitit (aici)  şi am fost şocat să văd ce pronostic greşit dădeam atunci. Mi-e şi jenă să-l reproduc: cel puţin 10 ani ! De la cei 10 ani estimaţi atunci la cei 4 ani din realitate este o diferenţă prea mare, aşa că am căutat notele şi cifrele adunate în perioada în care am scris articolul pentru a vedea unde şi de ce am greşit atât de flagrant. Am constatat că, de fapt, analiza mea nu era de loc greşită, dar că, pur şi simplu, lucrurile arătau cu totul altfel atunci, iar evoluţia ulterioară nu era previzibilă.

Nokia încheiase ultimul trimestru (Q4 2007) cu vânzări în creştere cu 34% şi cu un profit net de 1,8 miliarde de euro, cu 44% mai mare decât cu un an înainte. Cifra de afaceri pe întreg anul depăşise 50 de miliarde, iar valoarea de piaţă a companiei atingea in decembrie 2007 maximul istoric de 150 miliarde de dolari. Se poate spune că Nokia era în culmea gloriei. Deţinea 40% din piaţa telefoanelor mobile, iar piaţa de smartphone-uri nu se măsura încă separat. iPhone-ul, lansat de jumătate de an, era văzut ca o promisiune de viitor, dar avea încă probleme de conectare şi nu reprezenta nici 1% din piaţă. Cifra de afaceri a lui Apple se situa sub două treimi din cea a Nokiei. Cât despre Android, până la apariţia primului telefon (HTC Dream) bazat pe platforma Android avea să treacă mai mult de jumătate de an.

Astăzi (Q3 2011) Nokia are în spate două trimestre consecutive încheiate pe pierdere, iar capitalizarea bursieră oscilează în jurul a 20 de miliarde de dolari, de 7 ori mai mică decât acum patru ani. In schimb, Apple, cu 330 miliarde de dolari, a devenit cea mai valoroasă companie din lume. Cota Nokia a coborât sub 23% pe piaţa totală a telefoanelor mobile şi sub 15% pe piaţa smartphone-urilor, unde este depăşită nu doar de Apple ci şi de Samsung care a ajuns pe primul loc în ultimul trimestru.

Acum e clar că Nokia şi-a pierdut poziţia de leader, se află în cădere liberă şi face eforturi disperate pentru a supravieţui. Cu patru ani în urmă însă nimic din toate acestea nu era previzibil. Nimeni nu bănuia atunci că managementul Nokia urma să ignore timp de trei ani evoluţiile rapide din industria telefoanelor mobile, asistând la degradarea contină a poziţiei companiei pe segmentul smarphone, fără să întreprindă nimic consistent. Nimeni nu-şi închipuia atunci că o schimbare radicală de strategie va fi adoptată de companie deabea la inceputul lui 2011, după venirea lui Elop la conducere, adică prea tâziu. Şi că noua strategie va fi construită pe decizia de a abandona Symbian-ul în care s-a investit atât de mult fără succes, pentru a trece la Windows Phone care, la rândul său, a avut în versiunile anterioare o cotă mai mult simbolică pe piaţa sistemelor de operare mobile.

Toate măsurile anunţate de Nokia anul acesta au avut aerul unor acţiuni extreme luate în ceasul al doisprezecelea pentru a evita prăbuşirea companiei. Acesta este contextul în care trebuie înţeleasă decizia de inchidere a fabricii de la Jucu care constituie doar o parte din planul de eficientizare şi reducere a costurilor cu un miliard de euro până în 2013.

Hotărârea de a muta producţia în Asia pentru “alinierea la tendinţele pieţei” (după cum se spune în comunicatul firmei) pare logică, însă doar la prima vedere. Intr-adevăr  în prezent (Q3 2011) jumătate din telefoanele Nokia se vând în Asia-Pacific (mai ales în India şi China), un sfert în Africa  şi doar 20% în Europa, în timp ce America de Nord nu mai reprezintă decât 1%. Pe de altă parte, după scăderea mai accentuată a vânzărilor de smartphone-uri din acest an, ponderea telefoanelor clasice în producţia Nokia a crescut la 84% ca volum şi 57% ca valoare în ultimul trimestru. Adică exact contrar tendinţei generale a pieţei mondiale care a înregistrat o creştere cu 44% la smartphone-uri şi stagnare (+4%) la telefoanele low-cost. S-ar spune că Nokia devine un producător de telefoane ieftine pentru lumea a treia. De altfel, strategia firmei în această zonă este prezentată sub formula “the next billion” care se referă la cele 3,5 miliarde de locuitori ai planetei care nu folosesc încă telefonia mobilă şi nu îşi permit să cumpere dispozitive scumpe. Potenţialul acestei pieţe este real, dar e greu de crezut că Nokia va avea şanse în a-i concura pe asiatici (nu atât Samsung şi HTC, cât Huawei şi ZTE) la ceea ce aceştia ştiu să facă cel mai bine - producţie de volum mare la costuri reduse.

Construirea unei noi fabrici în Vietnam se integrează în această strategie, iar alegerea locaţiei este explicabilă dat fiind costurile scăzute şi facilităţile oferite acolo. Vietnamul atrage investitorii străini de mulţi ani, iar Samsung producea acolo telefoane încă din perioada în care Nokia deschidea fabrica de la Jucu. Discuţiile dintre Nokia şi autorităţile vietnameze au fost anunţate public în martie, dar e de bănuit că primele contacte au avut loc la sfârşitul anului trecut, după schimbarea conducerii companiei. Probabil că planul iniţial era ca unitatea din România să se închidă în 2012, o dată cu intrarea în funcţiune a celei din Vietnam.

In prezent însă negocierile din Vietnam sunt blocate pentru că guvernul vietnamez nu e dispus să ofere reducerile de taxe aşteptate şi să acorde companiei statutul de producător “high-tech” (ceea ce nu e de mirare, din moment ce Nokia a declarat că fabrica e gândită pentru telefoane low-cost). Oprirea producţiei la Jucu nu se face deci conform planificării iniţiale şi înclin să cred că decizia a fost luată mai devreme sub imperativul momentului, din cauza rezultatelor alarmante din trimestrele 2 şi 3, când vânzările de telefoane Nokia au coborât cu 20% şi, respectiv 25% global şi cu 23% şi 39% în Europa. 

Situaţia în Vietnam nu e încă clară, dar dacă fabrica de mare capacitate se va construi, e foarte posibil ca şi alte unităţi Nokia (de la Komarom în Ungaria, Reynosa în Mexic şi chiar Salo în Finlanda) să aibă soarta celei de la Jucu.

In articolul din ianuarie 2008 mai scriam despre numărul mare de furnizori pe care  Nokia anunţa că-i va aduce pe platforma Tetarom şi despre investiţiile în infrastructură promise de autorităţile române:pista şi terminalul cargo de pe aeroportul din Cluj şi şoseaua numită în presă “autostrada Nokia”. Şi în această privinţă era greu de bănuit atunci că nimic din ce se promitea nu se va realiza în următorii patru ani. Absenţa ecosistemului de parteneri şi starea infrastructurii au uşurat probabil decizia de închidere a fabricii, dar nu au constituit cauzele principale. Cu sau fără austostradă şi terminal cargo, Nokia părăsea România oricum.

E adevărat că producţia low-cost şi investiţiile atrase exclusiv de forţa de muncă ieftină nu sunt durabile şi nu constituie o soluţie pe termen lung pentru Romania, dar nu acestea sunt cauzele plecării companiei finlandeze care, dacă dorea, putea să producă la Jucu şi dispozitive din gama superioară. Despre unităţile de asamblare Nokia se spune că sunt proiectate astfel încât să se poată adapta la orice tip de telefon şi, într-adevăr, la Jucu începuse deja fabricaţia smartphone-ului Nokia 500 cu un procesor ARM de 1GHz şi bazat pe Symbian Ana (ultima versiune a sistemului de operare). 

Am trecut în revistă toate acestea nu doar pentru a explica estimarea mea eronată de acum patru ani, ci şi pentru a arăta că povestea neplăcută cu Nokia nu trebuie neapărat extrapolată şi privită ca o tendinţă generală. Comportamentul Nokia este tipic pentru o companie în derivă care nu a acţionat atunci când trebuia şi acum ia decizii sub presiunea ameninţărilor imediate.

In ultimele luni au apărut relatări despre planurile Huawei şi ZTE de extindere în România şi despre discuţiile cu oficiali guvernamentali ale celor două companii chinezeşti. Se vorbeşte despre centre de servicii şi unităţi de producţie (inclusiv pentru telefoane inteligente). Huawei este deja cel mai mare producător de echipamente telecom din lume, iar ZTE a urcat în trimestrul 3 pe locul patru pe piaţa mondială a telefoanelor mobile (înaintea Apple). Fiind vorba deocamdată doar de declaraţii de intenţii, trebuie privite cu circumspecţie, dar dacă se vor materializa, vom asista la un fel de culme a absurdului: în timp ce Nokia pleacă în Asia ca să fabrice telefoane low-cost pentru chinezi, aceştia vin în România ca să producăe smartphone-uri pentru europeni. De fapt nu e chiar absurd dacă ne gândim că viitoarea putere dominantă în economia mondială este China.






Acest site contine cookie-uri | Termeni si conditii