EN
despre noi | contact
ITC - Institutul pentru Tehnică de Calcul S.A.

Maşina de făcut bani numită iPhone

Postat de Mircea Vuici în 23 November 2011

La o săptămână după lansarea iPhone 4S, firma iSupply a anunţat rezultatele obişnuitei sale analize “teardown” încare calculează costul de fabricaţie al celor mai importante produse electronice care apar pe piaţă. Ca de obicei, comunicatul iSupply a fost reluat de presa IT, dar şi de toate publicaţiile economice şi de business din lume. Şi tot ca de obicei s-a comentat mult despre extraordinarului profit pe care Apple îl obţine din fiecare telefon vândut. Analiza celor de la iSupply arată că modelul de bază iPhone 4S cu memorie de 16 GB, care se vinde cu peste 600 de dolari, costă doar doar 196 de dolari pentru a fi fabricat.

Valorile comunicate de iSupply sunt estimări bazate pe expertiza echipei care foloseşte informaţiile care circulă în industria componentelor electronice. Cifrele nu sunt niciodată confirmate sau infirmate de producătorii respectivelor echipamente dar sunt considerate o aproximare destul de bună a costurilor reale.

Deşi iniţial s-a spus despre iPhone 4S că nu a adus nimic nou (în afară de Siri), analiza iSupply atrage atenţia asupra unor noutăţi remarcabile atât din punct de vedere tehnologic, cât şi ca selecţie şi integrare a componentelor. Astfel sunt  subsistemul wireless dual-mode care suportă ambele standarde HSPA şi CDMA, sau amplificatorul de semnal proiectat la comandă şi livrat de Avago (anterior divizia de semiconductori a HP şi apoi a Agilent Technologies). Se remarcă şi procesorul baseband Qualcomm care, de asemenea, permite funcţionarea în reţele diferite şi care elimină Intel/Infineon de pe lista furnizorilor, noul procesor de aplicaţii A5 dual-core ARM livrat de Samsung, dar bazat pe un design comun Apple-Intrinsity-Samsung, precum şi memoria flash NAND produsă de firma taiwaneză Hynix (în locul celor furnizate de Samsung şi Toshiba la modelele anterioare). Schimbările operate în lanţul de aprovizionare nu modifică semnificativ balanţa geografică în care furnizorii asiatici dau două treimi din valoarea componentelor. Sunt însă vizibile eforturile Apple de a menţine controlul asupra lanţului de furnizori pentru a obţine funcţionalităţi şi performanţe superioare la costuri minime şi pentru a evita riscul dependenţei de furnizori unici.

Cele mai scumpe elemente sunt display-ul şi touch-screen-ul (37 de dolari împreună) şi memoria NAND care la 16GB costă doar 19 dolari, dar ajunge la 76 dolari pentru 64 GB. Urmează secţiunea wireless cu 23,5 dolari şi camera foto de 8M cu 17 dolari, în timp ce elementele mecanice şi electromecanice însumează 33 dolari. Suma pe toată lista de componente (“BOM”-ul)  este de 188 dolari, la care se adaugă manopera (costul de fabricaţie) de 8 dolari pentru a da totalul de 196 dolari.

Ca şi la modelele anterioare impresionează cei 8 dolari cheltuiţi pentru fabricarea (asamblarea) telefonului, reprezentând doar 4% din costul total (şi 1% din preţul de vânzare). E adevărat că ponderea asamblării finale are o tendinţă clară de scădere în întrega industrie electronică, dar în cazul iPhone-urilor performanţa e cu totul remarcabilă. Apple obţine acest cost redus prin externalizarea totală a producţiei de iPhone-uri către Hon Hai / Foxconn care fabrică telefoanele la Shenzhen în China (într-o postare viitoare voi reveni cu detalii despre ce se întâmplă în imensul campus Foxconn de la Shenzhen, cel mai mare de acest gen din lume).

Venitul obţinut de Apple pentru un telefon a fost intotdeauna greu de determinat, date fiind contractele de exclusivitate cu operatorii de reţele wireless. In cazul iPhone 4S cu 16 GB preţul subvenţionat în Statele Unite este acum de 199 dolari cu abonament pe doi ani, în timp ce preţul nesubvenţionat este 649 dolari (acesta fiind primul preţ indicat chiar de Apple care, din această lună a început să vândă şi telefoane neblocate). La modelele anterioare: iPhone 3G, 3GS şi 4, preţul cu abonament era tot de 199 dolari, iar cel nesubvenţionat era estimat la 599 dolari. Se observă că diferenţa între costul de producţie şi preţul de vânzare s-a mărit de la 400 la 453 de dolari. In plus, diferenţa creşte la variantele cu mai multă memorie. iPhone-ul4S cu 64 GB are un cost mai mare cu 58 dolari faţă de modelul cu 16GB, dar se vinde la un preţ cu 200 dolari mai ridicat.

Marja este atât de mare încât Apple şi partenerii îşi permit reduceri foarte mari la vânzarea aparatelor, încă din primul an care urmează lansării. De regulă, costul componentelor se reduce substanţial în lunile care urmează lansării. De exemplu costul unui model 3GS, care era iniţial (în 2009) de 172 dolari, a scăzut după un an cu 40 de dolari, în timp ce preţul subvenţionat a fost redus cu 100 de dolari..   

Preţul este uşor mai ridicat in afara Statelor Unite, dar comparaţiile sunt greu de făcut dat fiind varietatea de abonamente care însoţesc vânzarea telefonului subvenţionat. In România de exemplu, unde modelul 4S a fost lansat săptămâna trecută, preţurile încep de la 159 şi 149 euro cu abonamente pe doi ani de 49 şi respectiv 59 euro/lună (Orange şi Vodafone) şi ajung la 700 euro fără abonament.

Se poate deci spune că profitul rezultat de pe urma unui iPhone variază între 400 şi 600 dolari în funcţe de model şi memorie, corespunzând unei marje de cca 70%. iPhone-ul este de departe cel mai profitabil produs Apple. Conform calculelor celor de la iSupply, marja la celelalte echipamente este sensibil mai redusă:54-60% la desktopurile Mac, 42-48% la laptopurile Mac, 42-47% la iPad-uri şi 51-60% la iPod/iTouch. Ca medie pe toate produsele Apple, procentul a oscilat în jurul a 60% în ultimul an.

iSupply numeşte acest procent “hardware margin” pentru a atrage atenţia că se referă doar la costurile hardware-ului. Intr-adevăr, la costurile calculate de iSupply se adaugă o serie întreagă de alte cheltuieli legate de transport, logistică, etc, iar peste acestea trebuie luate în considerare costurile software-ului şi ale serviciilor asociate care nu sunt facturate separat. Impreună toate acestea dau ceea ce în bilanţuri se numeşte “costul bunurilor vândute” (”cost of goods sold” sau ”cost of revenues”), iar profitul rezultat, e numit de regulă profit brut (“gross margin”). Apple nu detaliază marja brută pe linii de produse, dar pe întrega companie procentul a fost 41% în ultimul an, iar pentru iPhone poate fi estimat la 50-60%.

In sfârşit, la toate acestea se adaugă celelalte categorii de costuri operaţionale: pentru cercetare dezvoltare (despre care am arătat în postarea anterioară că se menţin la un nivel neobişnuit de scăzut) şi cheltuielile generale, administrative şi de marketing-vânzări. Acestea din urmă sunt de asemenea reduse dacă le raportăm la standardele sectorului, cu toate că marketingul Apple este cunoscut şi invidiat pentru eficienţa sa şi cu toate că firma operează o reţea extinsă de magazine proprii prin care realizează cea mai mare parte a vânzărilor din America de Nord. După scăderea acestor cheltuieli, marja profitului operaţional rămâne de 31% (in ultimul an fiscal) şi conduce la un profit net, după taxe, de 24%.

Marjele la care m-am referit se numără printre cele mai înalte în economia americană, dar nu au fost aşa de-a lungul istoriei companiei Apple. In anii ’90, după reîntoarcerea lui Jobs, când Apple trăia încă din Mac-uri, marja brută nu depăşea 20%, iar compania funcţiona pe pierdere. După anul 2000, când iPod-ul a devenit cap de afiş, marja brută a urcat la 26%-28% şi apoi a depăşit 40% deabea după apariţia iPhone-ului care acum reprezintă jumătate din veniturile Apple. Performanţele financiare excepţionale din ultimii ani se datorează în primul rând iPhone-ului. De la lansarea acestuia în 2007, veniturile Apple au crescut de 4,5 ori, iar profitul net s-a mărit de 8 ori. In acest fel Apple a ajuns cea mai valoroasă companie din lume şi a acumulat imensa rezervă de cash despre care scriam în postarea anterioară.

Este interesantă şi paralela cu celelalte două mari companii IT cunoscute ca “maşini de făcut bani”: Microsoft, care produce cash din Windows şi Office şi Google la care banii curg din publicitatea online. In cazul Microsoft marja brută depăşeşte 75% iar cea netă se menţine în jurul a 33%. La Google procentele sunt 65% şi 28%. După cum se vede, marjele brute sunt mai ridicate decât la Apple, ceea ce nu e de mirare, fiind vorba de companii software şi, respectiv, Internet, care prin natura business-ului nu au costuri prea mari de “producţie”.

Marea performanţă la Apple este că a reuşit să devina o maşină de făcut bani din hardware, lucru care nu s-a mai întâmplat de 20 de ani încoace.






Acest site contine cookie-uri | Termeni si conditii